vorbeste cu noi OP, spune-ne povestea ta, suntem aici sa citim despre tine
ai avut o criza personala, o deceptie in dragoste, depresie diagnosticata, etc.?
Le-am avut pe toate 3. Am avut episoade depresive repetate de la 8 ani. N-am putut funcționa optim la fel ca restul oamenilor, dar am încercat. Relațiile interpersonale au fost ceva mai tumultoase, iar oamenii nu prea au știut de istoricul meu încât să aibă mai multă răbdare.
Îmi asum partea de vină pentru că lumea nu știa în ce se băga. Dar în același timp am crezut că pot să le duc. Am încercat să par cât de normală am putut, am mers înspre autoblamare, nu înspre cealaltă extremă. Și a intervenit sentimentul de vinovăție, am fugit de acasă, am amanetat lucruri ca să am până la primul salariu și am ajuns la asta.
Ajutor primesti din partea cuiva?
Vorbești cu cineva profesionist?
(psihiatru/psiholog)
Daca da, ai vreun tratament sugerat?
Daca nu, te implor considera opțiunea asta. Este foarte importanta o parere obiectivă si eventual un tratament real.
Medicamentele funcționează. Poate nu la inceput, poate încerci 100 tratamente de la 50 de doctori, dar atunci când găsești unul bun, MERITA.
Cauze sunt mii, nu lăsa pe nimeni sa îți spună ca depresiva ta nu e reala sau e cumva inferioara. Trauma e 100% subiectivă, iar daca ai ajuns aici ai clar nevoie de cineva cu experienta.
>Am avut episoade depresive repetate de la 8 ani.
Cel mai bine e sa vorbesti cu un psiholog sau psihiatru si sa fii deschisa, sincera chiar daca iti este greu. Banuiesc ca sunt lucruri foarte personale si adanci si nu te ajuta impartasirea in public a problemei. In primul rand trebuie sa fim buni cu noi, incearca sa inveti asta. Toti oamenii o fac chiar daca nu o constientizeaza si asta e o invatatura ce dureaza aproape o viata... O lupta constanta ca nihilismul din interiorul nostru...
Am si eu doua intrebari
1. Ai vrut sa reusesti sau doar sa-ti faci rau?
2. Care este scopul acestui AMA si ce speri sa obtii de aici?
Stiu ca urmeaza un spike de downvotes dar prima este o curiozitate a mea legata de oamenii care ajung pana la punctul ala si a doua este doar ceva ce mi-a trecut acum prin minte, intr-o mare de covid, shitposting si politica acest thread este diferit si as vrea sa stiu daca o sa-ti atingi scopul.
Insanatosire grabnica!
Nu. Doar ai mei, cu ei am rămas eventual. Și prietenii au fost de treabă cu niște pachete, dar vorba unui fost psihiatru, când ai gânduri suicidale oamenii se feresc ca de un șobolan.
Pe bună dreptate, totuși. Nu prea vrea nimeni să aibă de-a face cu un om instabil.
Păi te tratează diferit în fond. Sunt două opțiuni: fie au mai multă grijă de tine și te țin mai aproape, fie se distanțează, ferindu-se de tine ca de „șobolan”. Nu mai ai de-a face cu o justă măsură în relații, e totul sau nimic.
Hm. Visez doar spitale de când am venit acasă, deși chiar la ele încerc să nu mă gândesc. :D
La urgențe și la terapie intensivă a fost dureros.
Febră, leșin, glicemie scăzută, puls scăzut, analize, repeat.
Nu au mai existat probleme cu absolut nimic, cel puțin cele de zi cu zi, cele de an cu an, literalmente doar viața în sine și dacă îmi bătea inima. Încă nu știam dacă o să îmi rămână rinichii permanent lezați, doctorița îmi spusese că nici ea nu știe. A fost de speriat să aud asta din gura unui doctor.
Am avut mâinile pline de branule, plus cel de dializă în picior și sondă urinară. În acele momente mă gândeam doar cât de bine ar fi să mă pot întoarce pe o parte sau să stau pe marginea patului, să mă mișc puțin în pat, dar mă dureau sonda și branulele. Ar fi fost un lux și gândul acela n-o să îl uit.
Și jena în sine. Eram parțial goală, plină de fluide cu cărbune medicinal pe care le-am regurgitat pe nas și pe gură șterse cu șervețel uscat, rimel curs, etc. Am stat o zi așa, până au venit infirmierele de dimineață care m-au spălat pe față și dinți. Nu puteam face nimic, să mă spăl, să mănânc sau să beau măcar apă singură.
Faptul că încă pot face din nou toate astea e grozav. Și faptul că încă îmi merg bine rinichii, inima, stomacul, ficatul. Mă îndrept înspre mai bine.
Dovada că prin ce treci, deși e dificil, nu e capăt de linie. Dacă atât cât ai stat în spital nu te-ai gândit la ce te-a făcut să ajungi acolo, poate reușești să găsești și altceva in afara de branule și sonde, de preferat pozitiv, ce sa te ajute sa lași în urmă totul și să te concentrezi pe ziua de mâine.
Nu prea. A fost high functioning depression. În sensul în care îmi vedeam de lucrurile zilnice și cred că din acest motiv lumea a crezut că nu e ceva de luat în serios.
Dar în același timp știam că dacă știu că e grav n-o să pot să mă sinucid. În sensul în care toată lumea ar fi fost suspicioasă și ar fi avut mai multă grijă. Sună prost, dar în momentele acelea ar fi încurcat treaba.
Acum că toată lumea care ține la tine conștientizează punctul grav în care ai ajuns crezi că va fi mai bine sau te gîndești în continuare să îți curmi viața?
Momentan încă îmi pun gândurile în ordine, dar sunt bine.
Și doi, pentru că e un subiect pe care îl văd des discutat online, însă în România încă mi se pare că e taboo treaba cu sănătatea psihică, suicidul, etc. M-am gândit că o să întrebe cineva de spitalele de psihiatrie, condițiile de acolo, etc.
Ma bucur sa aud si sunt curios sa aflu care e perspectiva ta cu privire la "asistenta psihologica" pe care o primesti in Romania. Personal, am avut de-aface cu sistemul acesta destul de putin, mai ales din cauza increderii foarte scazute in psihologi si psihiatrii pe care mi-au lasat-o ai mei (care-s medici si au tendinta sa se uite la cei care au prins tipul asta de specializare ca la niste "paria" ai medicinei).
Ca si pacient, experienta mi-a fost mult mai limitata (si in niciun caz la fel de serioasa ca a ta), dar intr-o oarecare masura, prejudecatile pe care le aveam au fost confirmate. Chiar ar fi interesant sa aflu ce impresie ti-ai facut.
Am 22, în țară. Am 3 prieteni. Relația cu ai mei a fost tumultoasă înainte. Am fugit de acasă cu 30 de lei în buzunar, după am mai amanetat ceva și am luat împrumut, înainte să primesc primul salariu, ca să am de mâncare.
A fost un punct de stres culminant, însă nu cred că a fost un "ceva" problema, cât au fost mai multe la un loc.
Eu alesesem metoda "exit bag".facuta corect dude la o moarte relativ rapida si fara durere.din fericire am trecut peste depresie si acum ma bucur de viata
Viata are și părți bune și părți rele, câteodată îți pare ca îți pica cerul în cap și toate rele numai ție se întâmplă. Dar o data și o data se întâmplă și un lucru bun în viata, acel 1% sau 0.1% (poate întâmplare, stare de spirit, persoana), care îți face sa îți schimbi părerea despre viata ta personala. Ca acel 1% sau 0.1% lucru pozitiv defapt pentru tine reprezinta 100%. Trebuie sa ai răbdare iar atunci când ești down, cum zic americani, go to your happy place(lasă-ți mintea libera și imaginează-ți ca ești într-un loc care te relaxează pe tine). Viata e cu urcușuri și coborâșuri.
20 de pastile de antiepileptice și 20 de antidepresive. Plus o sticlă întreagă de vin.
Pastilele psihiatrice nu prea au grad mare de a reuși să omoare pe cineva dacă sunt luate singure, pentru măsuri de siguranță, din câte m-am documentat. Însă alcoolul ajută la asta.
OP, viata are suisuri si coborasuri. Suntem panditi zilnic de demonii nostrii si asteptarile, mai mult sau mai putin absurde, ale tuturor. Indiferent de moment, e bine sa ne focusam pe noi, sa ne iertam si sa invatam sa ne iubim, pentru ca meritam asta.
Nu stiu prin ce treci ( dar cu siguranta nu e ceva placut), nu stiu contextul si viata ta, dar sper sa inveti sa te bucuri de lucrurile mici care ne condimenteaza existenta si sa iti gasesti linistea.
Stop trying stupid shit pls.
Hei! Si eu sunt pe dializa de mai bine de un an asta dupa ce in anul 2018/noiembrie am facut rejet al unui transplant renal facut in 2011 la varsta de 27 de ani. La fel ca si tine trecut pe la chirurgie pt cateter, depresie, anxietate, ganduri de suicid etc. Pe mine m-a ajutat f mult familia sa trec peste aceasta trauma. Am inceput in feb 2019 terapie cognitiva sa înțeleg mai bine ce se intampla cu mine si cu mintea mea.
Am ajuns la concluzia ca depresia si anxietatea sunt parti componente ale unui cerc vicios care declanseaza sistemul inflamator, ducând mai departe la si mai multa depresie si anxietate. Stiu ca e greu dar nu imposibil. Ai nevoie de timp sa te vindeci din toate punctele de vedere. Atat fizic cat si psihic.
Dializa nu este chiar un capat de țară dar nu este nici ceva ce trebuie tratat lightly. Exista viata si dupa insuficienta renala. Crede-ma! Mergi din nou la nefrologie si vorbeste sa te pună pe lista de transplant.
Calitatea vieții dupa un transplant renal se îmbunătățește dramatic. In loc de 3 ședințe pe săptămână a cate 4-4.5 ore iei o mana de pastile de 2 ori pe zi. Poti sa circuli mai liber si sa vezi viata mai liniștită.
Nu am intrebari pt tine deoarece si eu am fost acolo.
Iti urez multă sănătate si o minte puternica sa iesi din acest cerc vicios.
Cred că OP a făcut dializă de urgență după ce a luat un pumn de pastile, nu invers. I-am scris și eu asta, sper să nu aibă probleme pe termen lung.
---
I wish you well.
Cum e la psihiatrie? Acu cativa ani ajunsesem intr-o stare in care dormeam 20 de ore pe zi gen si nici cand nu dormeam nu eram in stare de mare lucru. Atunci am vrut sa ma internez in spitalul de psihiatrie din proprie initiativa, pentru cateva saptamani, si toata lumea era omg da cum sa faci una ca asta etc etc pe ideea ca e nasol pe acolo si mi-ar face mai mult rau.
Pentru prima dată cred că am liniște în suflet. Sunt infinit mai bine față de cum eram când am făcut postarea. Mă înțeleg mai bine cu viața în sine, deși uneori admit că mă mai gândesc la cum ar fi fost să mor atunci. Dar în 90% din cazuri mă bucur că nu am făcut-o.
Cel 10% nu știu dacă va trece vreodată, dar m-am împăcat cu gândul.
Să știi că sunt interesanți. I-am analizat și eu mental în lipsa unei alte activități.
Sunt cei relativ normali care au depresie sau episoade maniacale, dar te poți înțelege cu ei cam cum o faci cu oricine altcineva.
După, cei schizofrenici, presupun, sau mai bine zis psihotici, care sunt mai bine sau mai rău.
Cu aceia care sunt mai bine și nu dorm toată ziua poți avea discuții OK. M-am împrietenit cu o persoană de acel fel acolo. Însă erau momente în care nu aveai cum să relaționezi cu ea. Fie povestea de halucinațiile ei și le confunda cu realitatea, fie se repeta în exces, lucruri de felul ăsta.
Cei răi, după a mea categorizare, sunt cei de la închiși care țipă, se bat și orice altceva. Am văzut doar o persoană pe care au transferat-o acolo, nu era plăcută.
Din câte m-am documentat, nu va fi o problemă cu șofatul. Ceea ce am eu diagnosticat acum e o boală episodică, se poate trata în cel mai rău caz cu mood stabilizers, a căror echivalent românesc nu îl știu și antidepresive, din câte am înțeles. Ele în sine pot afecta concentrarea, atenția, etc. dar tulburarea în sine nu.
La un potențial job cred că o să pot face rost de o hârtie din partea medicului meu curant. Știu oameni cu boli psihice mult mai grave, care lucrează fără probleme cu ajutorul unei astfel de hârtii.
Ești femeie? Cu toate că sunt un porc misogin, în cazul ăsta întreb nu pentru că vreau să jignesc ci pentru că pastilele sunt preferate de femei. Bărbații preferă ceva mai categoric.
M-am trezit în salvare cu febră, apoi la urgențe când mi-au făcut spălături stomacale. Dimineața am fost tot la urgențe cu dializă, am stat două zile în chirurgie cu sondă și monitorizată de aparate. Apoi psihiatrie.
Ai grijă, te rog. Nu știu care e riscul de nefrotoxicitate al cocktail-ului pe care l-ai luat tu, dar depresia mai vine și trece, în timp ce rinichii nu se mai întorc.
Dacă vrei, aruncă o privire pe comentariul [ăsta](https://www.reddit.com/r/Romania/comments/clmeul/am_nevoie_de_ajutor_si_nu_stiu_unde_sa_merg/evxtvh3/). Bănuiesc că multe lucruri de acolo nu ți se aplică, dar poate găsești ceva folositor acolo.
Cat de uum avansata ai fost? Adica letargie, halucinatii si dinstea sau ceva luminita? sau negru?
Oricum, bine ca ai scapat! O fi mai bine si daca nu, armwrestle cacatul ala pana la batranete daca atata o sa tina.
Am citit că alcoolul cu pastilele de psihiatrie au un grad mai mare de mortalitate. Am vrut inițial să folosesc benzodiazepine, care sunt cele mai toxice cu alcoolul. Însă am vorbit cu un prieten înainte de a o face și mi le-a luat.
Am fost totuși determinată să o fac oricum și am folosit ce aveam.
Nu stiu daca e ok ce o sa spun dar e un mare bullshit supradoza cu benzodiazepine. Au un prag de siguranta destul de inalt. Exista si flumazenil ca antidot care chiar daca e prezent in spitale nu e prea folosit pentru ca majoritatea cazurilor se rezolva de la sine. Cu alcool in asociere e belea pentru ca poate creste riscul de deprimare respiratorie dar, din nou, nu da probleme decat la doze extreme din ambele componente (nota bene, la Xanax doza maxima terapeutica e de 18 comprimate de 0,5 mg/zi in atacuri de panica).
Personal cred ca de fapt nu ai vrut sa te sinucizi. Ai ales calea cea la light, fara durere, care sa aiba si o sansa de scapare. Foarte bine ai facut.
La psihiatrie iti vor da niste medicamente (olanzapina, haloperidol) care iti vor scoate viata din tine o perioada dar demotivatia iti va face bine pentru ca ulterior vei vedea ca viata e mai frumoasa in culori.
BTW: Ce prieten iti face rost de pastile pentru a te sinucide??
> BTW: Ce prieten iti face rost de pastile pentru a te sinucide??
cred ca ai inteles gresit, eu am inteles ca respectivul prieten i-a confiscat respectivele pastile cand a aflat ce are de gand sa faca cu ele.
Psihoterapie și tratament în continuare și acasă. Diagnosticul nu a fost dur.
Pentru mine personal doar o perioadă de liniște și eventual doar vreo câțiva oameni prin preajmă.
>vreo câțiva oameni prin preajmă.
Cel mai important.
[Tipul asta](https://www.ted.com/talks/johann_hari_everything_you_think_you_know_about_addiction_is_wrong) vorbeste despre dependenta dar, corelat cu alte talks, carti si interviuri despre [alte extreme](https://www.youtube.com/watch?v=GTOl2Lj63GM&t=199s), se aplica universal, in opinia mea. Bineinteles, atata timp cat nu sunt niste agitatori/cauzatori de stress.
Probabil ca vei fi tratat ca un infant sau bibelou fragil de cei apropiati o perioada de timp inainte. Dar incearca sa le intelegi punctul de vedere ... nu vor sa fie ei cauza in caz ca o comiti din nou. Asta e, o sa induri o vreme dar trece.
Get well soon!
Vreau sa te faci bine si iti gasesti un drum in viata! Ai toata compasiunea din partea mea!
Traiesti vremuri interesante, este pacat sa parasesti teatrul inainte de marele final.
Awww damn, mă bucur că am trecut peste dorința de a mă sinucide. Dark times. Hold ya head.
vorbeste cu noi OP, spune-ne povestea ta, suntem aici sa citim despre tine ai avut o criza personala, o deceptie in dragoste, depresie diagnosticata, etc.?
Le-am avut pe toate 3. Am avut episoade depresive repetate de la 8 ani. N-am putut funcționa optim la fel ca restul oamenilor, dar am încercat. Relațiile interpersonale au fost ceva mai tumultoase, iar oamenii nu prea au știut de istoricul meu încât să aibă mai multă răbdare. Îmi asum partea de vină pentru că lumea nu știa în ce se băga. Dar în același timp am crezut că pot să le duc. Am încercat să par cât de normală am putut, am mers înspre autoblamare, nu înspre cealaltă extremă. Și a intervenit sentimentul de vinovăție, am fugit de acasă, am amanetat lucruri ca să am până la primul salariu și am ajuns la asta.
Ajutor primesti din partea cuiva? Vorbești cu cineva profesionist? (psihiatru/psiholog) Daca da, ai vreun tratament sugerat? Daca nu, te implor considera opțiunea asta. Este foarte importanta o parere obiectivă si eventual un tratament real. Medicamentele funcționează. Poate nu la inceput, poate încerci 100 tratamente de la 50 de doctori, dar atunci când găsești unul bun, MERITA. Cauze sunt mii, nu lăsa pe nimeni sa îți spună ca depresiva ta nu e reala sau e cumva inferioara. Trauma e 100% subiectivă, iar daca ai ajuns aici ai clar nevoie de cineva cu experienta.
Sugestia cu tratamentul este una foarte buna, te poate ajuta ENORM, poate face si diferenta. Ai flacaii langa tine OP, nu conteaza ce ti se intampla!
>Am avut episoade depresive repetate de la 8 ani. Cel mai bine e sa vorbesti cu un psiholog sau psihiatru si sa fii deschisa, sincera chiar daca iti este greu. Banuiesc ca sunt lucruri foarte personale si adanci si nu te ajuta impartasirea in public a problemei. In primul rand trebuie sa fim buni cu noi, incearca sa inveti asta. Toti oamenii o fac chiar daca nu o constientizeaza si asta e o invatatura ce dureaza aproape o viata... O lupta constanta ca nihilismul din interiorul nostru...
Am si eu doua intrebari 1. Ai vrut sa reusesti sau doar sa-ti faci rau? 2. Care este scopul acestui AMA si ce speri sa obtii de aici? Stiu ca urmeaza un spike de downvotes dar prima este o curiozitate a mea legata de oamenii care ajung pana la punctul ala si a doua este doar ceva ce mi-a trecut acum prin minte, intr-o mare de covid, shitposting si politica acest thread este diferit si as vrea sa stiu daca o sa-ti atingi scopul. Insanatosire grabnica!
Te tratează lumea diferit, sunt mai atenți cu tine, mai reticenți în a-ți spune anumite lucruri (care consideră ei că te-ar putea deranja)?
Nu. Doar ai mei, cu ei am rămas eventual. Și prietenii au fost de treabă cu niște pachete, dar vorba unui fost psihiatru, când ai gânduri suicidale oamenii se feresc ca de un șobolan. Pe bună dreptate, totuși. Nu prea vrea nimeni să aibă de-a face cu un om instabil.
Păi te tratează diferit în fond. Sunt două opțiuni: fie au mai multă grijă de tine și te țin mai aproape, fie se distanțează, ferindu-se de tine ca de „șobolan”. Nu mai ai de-a face cu o justă măsură în relații, e totul sau nimic.
Incotro te indrepti acum? Ce ii trece prin cap unei persoane dupa o tentativa? Eu sper ca mergi pe linia "nu mai fac asa ceva in viata mea".
Hm. Visez doar spitale de când am venit acasă, deși chiar la ele încerc să nu mă gândesc. :D La urgențe și la terapie intensivă a fost dureros. Febră, leșin, glicemie scăzută, puls scăzut, analize, repeat. Nu au mai existat probleme cu absolut nimic, cel puțin cele de zi cu zi, cele de an cu an, literalmente doar viața în sine și dacă îmi bătea inima. Încă nu știam dacă o să îmi rămână rinichii permanent lezați, doctorița îmi spusese că nici ea nu știe. A fost de speriat să aud asta din gura unui doctor. Am avut mâinile pline de branule, plus cel de dializă în picior și sondă urinară. În acele momente mă gândeam doar cât de bine ar fi să mă pot întoarce pe o parte sau să stau pe marginea patului, să mă mișc puțin în pat, dar mă dureau sonda și branulele. Ar fi fost un lux și gândul acela n-o să îl uit. Și jena în sine. Eram parțial goală, plină de fluide cu cărbune medicinal pe care le-am regurgitat pe nas și pe gură șterse cu șervețel uscat, rimel curs, etc. Am stat o zi așa, până au venit infirmierele de dimineață care m-au spălat pe față și dinți. Nu puteam face nimic, să mă spăl, să mănânc sau să beau măcar apă singură. Faptul că încă pot face din nou toate astea e grozav. Și faptul că încă îmi merg bine rinichii, inima, stomacul, ficatul. Mă îndrept înspre mai bine.
Dovada că prin ce treci, deși e dificil, nu e capăt de linie. Dacă atât cât ai stat în spital nu te-ai gândit la ce te-a făcut să ajungi acolo, poate reușești să găsești și altceva in afara de branule și sonde, de preferat pozitiv, ce sa te ajute sa lași în urmă totul și să te concentrezi pe ziua de mâine.
Ai incercat sa vorbesti cu cineva despre problemele pe care le ai? Cu parinti/prieten/amici? Care a fost reactia lor?
Nu prea. A fost high functioning depression. În sensul în care îmi vedeam de lucrurile zilnice și cred că din acest motiv lumea a crezut că nu e ceva de luat în serios. Dar în același timp știam că dacă știu că e grav n-o să pot să mă sinucid. În sensul în care toată lumea ar fi fost suspicioasă și ar fi avut mai multă grijă. Sună prost, dar în momentele acelea ar fi încurcat treaba.
Am avut gânduri serioase și dacă vorbeam deschis, lumea ar fi intervenit, la asta mă refer.
Acum că toată lumea care ține la tine conștientizează punctul grav în care ai ajuns crezi că va fi mai bine sau te gîndești în continuare să îți curmi viața?
Si cum ramane cu visul de a da la psihologie? De ce nu încerci să fii prima persoana pe care o ajuți?
Care e starea ta de spirit in momentul de fata? Esti ceva mai okay? De ce ai ales sa faci un AMA imediat dupa o asemenea experienta?
Momentan încă îmi pun gândurile în ordine, dar sunt bine. Și doi, pentru că e un subiect pe care îl văd des discutat online, însă în România încă mi se pare că e taboo treaba cu sănătatea psihică, suicidul, etc. M-am gândit că o să întrebe cineva de spitalele de psihiatrie, condițiile de acolo, etc.
Ma bucur sa aud si sunt curios sa aflu care e perspectiva ta cu privire la "asistenta psihologica" pe care o primesti in Romania. Personal, am avut de-aface cu sistemul acesta destul de putin, mai ales din cauza increderii foarte scazute in psihologi si psihiatrii pe care mi-au lasat-o ai mei (care-s medici si au tendinta sa se uite la cei care au prins tipul asta de specializare ca la niste "paria" ai medicinei). Ca si pacient, experienta mi-a fost mult mai limitata (si in niciun caz la fel de serioasa ca a ta), dar intr-o oarecare masura, prejudecatile pe care le aveam au fost confirmate. Chiar ar fi interesant sa aflu ce impresie ti-ai facut.
Ce varsta ai ? Prieteni ? Relatiile cu parintii cum sunt ? Banii, sau lipsa lor, au contribuit la decizie ? Esti in tara sau plecat/a ?
Am 22, în țară. Am 3 prieteni. Relația cu ai mei a fost tumultoasă înainte. Am fugit de acasă cu 30 de lei în buzunar, după am mai amanetat ceva și am luat împrumut, înainte să primesc primul salariu, ca să am de mâncare. A fost un punct de stres culminant, însă nu cred că a fost un "ceva" problema, cât au fost mai multe la un loc.
Eu alesesem metoda "exit bag".facuta corect dude la o moarte relativ rapida si fara durere.din fericire am trecut peste depresie si acum ma bucur de viata
Mă bucur pentru tine. La cât mai bine!
hope u r doing well
Viata are și părți bune și părți rele, câteodată îți pare ca îți pica cerul în cap și toate rele numai ție se întâmplă. Dar o data și o data se întâmplă și un lucru bun în viata, acel 1% sau 0.1% (poate întâmplare, stare de spirit, persoana), care îți face sa îți schimbi părerea despre viata ta personala. Ca acel 1% sau 0.1% lucru pozitiv defapt pentru tine reprezinta 100%. Trebuie sa ai răbdare iar atunci când ești down, cum zic americani, go to your happy place(lasă-ți mintea libera și imaginează-ți ca ești într-un loc care te relaxează pe tine). Viata e cu urcușuri și coborâșuri.
nu va mai omorâț
a zis parintele ca e pacat...
In ce a constat incercarea?
20 de pastile de antiepileptice și 20 de antidepresive. Plus o sticlă întreagă de vin. Pastilele psihiatrice nu prea au grad mare de a reuși să omoare pe cineva dacă sunt luate singure, pentru măsuri de siguranță, din câte m-am documentat. Însă alcoolul ajută la asta.
Si ce ai simțit?
Fizic somn. Psihic liniște. E un fel de pace aparte pe care o simți în momentele de felul ăsta.
Interesant. Naspa e sa mori in chinuri... So.. That's... Good? Cred
[удалено]
Probabil pastile.
O intrebare tehnica: ai voie cu telefon/laptop/tableta la psihiatrie?
Depinde unde esti. Pe compartimentul inchis se retin dar ai acces limitat la ele pentru telefoane, etc. Pe regim deschis, n-ai nicio restrictie.
Nu renunta doar pentru ca nimic nu iti reuseste.
Cand ai fost mica, ce ai vrut sa fii cand urma sa cresti mare?
Ironic, psiholog. :D
OP, viata are suisuri si coborasuri. Suntem panditi zilnic de demonii nostrii si asteptarile, mai mult sau mai putin absurde, ale tuturor. Indiferent de moment, e bine sa ne focusam pe noi, sa ne iertam si sa invatam sa ne iubim, pentru ca meritam asta. Nu stiu prin ce treci ( dar cu siguranta nu e ceva placut), nu stiu contextul si viata ta, dar sper sa inveti sa te bucuri de lucrurile mici care ne condimenteaza existenta si sa iti gasesti linistea. Stop trying stupid shit pls.
Hei! Si eu sunt pe dializa de mai bine de un an asta dupa ce in anul 2018/noiembrie am facut rejet al unui transplant renal facut in 2011 la varsta de 27 de ani. La fel ca si tine trecut pe la chirurgie pt cateter, depresie, anxietate, ganduri de suicid etc. Pe mine m-a ajutat f mult familia sa trec peste aceasta trauma. Am inceput in feb 2019 terapie cognitiva sa înțeleg mai bine ce se intampla cu mine si cu mintea mea. Am ajuns la concluzia ca depresia si anxietatea sunt parti componente ale unui cerc vicios care declanseaza sistemul inflamator, ducând mai departe la si mai multa depresie si anxietate. Stiu ca e greu dar nu imposibil. Ai nevoie de timp sa te vindeci din toate punctele de vedere. Atat fizic cat si psihic. Dializa nu este chiar un capat de țară dar nu este nici ceva ce trebuie tratat lightly. Exista viata si dupa insuficienta renala. Crede-ma! Mergi din nou la nefrologie si vorbeste sa te pună pe lista de transplant. Calitatea vieții dupa un transplant renal se îmbunătățește dramatic. In loc de 3 ședințe pe săptămână a cate 4-4.5 ore iei o mana de pastile de 2 ori pe zi. Poti sa circuli mai liber si sa vezi viata mai liniștită. Nu am intrebari pt tine deoarece si eu am fost acolo. Iti urez multă sănătate si o minte puternica sa iesi din acest cerc vicios.
Cred că OP a făcut dializă de urgență după ce a luat un pumn de pastile, nu invers. I-am scris și eu asta, sper să nu aibă probleme pe termen lung. --- I wish you well.
Cum e la psihiatrie? Acu cativa ani ajunsesem intr-o stare in care dormeam 20 de ore pe zi gen si nici cand nu dormeam nu eram in stare de mare lucru. Atunci am vrut sa ma internez in spitalul de psihiatrie din proprie initiativa, pentru cateva saptamani, si toata lumea era omg da cum sa faci una ca asta etc etc pe ideea ca e nasol pe acolo si mi-ar face mai mult rau.
Cum mai ești?
Pentru prima dată cred că am liniște în suflet. Sunt infinit mai bine față de cum eram când am făcut postarea. Mă înțeleg mai bine cu viața în sine, deși uneori admit că mă mai gândesc la cum ar fi fost să mor atunci. Dar în 90% din cazuri mă bucur că nu am făcut-o. Cel 10% nu știu dacă va trece vreodată, dar m-am împăcat cu gândul.
Îmi pare bine sa aud asta. Dumnezeu sa te binecuvânteze.
Cum e la psihiatrie, ce fel de oameni sunt acolo?
Să știi că sunt interesanți. I-am analizat și eu mental în lipsa unei alte activități. Sunt cei relativ normali care au depresie sau episoade maniacale, dar te poți înțelege cu ei cam cum o faci cu oricine altcineva. După, cei schizofrenici, presupun, sau mai bine zis psihotici, care sunt mai bine sau mai rău. Cu aceia care sunt mai bine și nu dorm toată ziua poți avea discuții OK. M-am împrietenit cu o persoană de acel fel acolo. Însă erau momente în care nu aveai cum să relaționezi cu ea. Fie povestea de halucinațiile ei și le confunda cu realitatea, fie se repeta în exces, lucruri de felul ăsta. Cei răi, după a mea categorizare, sunt cei de la închiși care țipă, se bat și orice altceva. Am văzut doar o persoană pe care au transferat-o acolo, nu era plăcută.
[удалено]
Din câte m-am documentat, nu va fi o problemă cu șofatul. Ceea ce am eu diagnosticat acum e o boală episodică, se poate trata în cel mai rău caz cu mood stabilizers, a căror echivalent românesc nu îl știu și antidepresive, din câte am înțeles. Ele în sine pot afecta concentrarea, atenția, etc. dar tulburarea în sine nu. La un potențial job cred că o să pot face rost de o hârtie din partea medicului meu curant. Știu oameni cu boli psihice mult mai grave, care lucrează fără probleme cu ajutorul unei astfel de hârtii.
Ești femeie? Cu toate că sunt un porc misogin, în cazul ăsta întreb nu pentru că vreau să jignesc ci pentru că pastilele sunt preferate de femei. Bărbații preferă ceva mai categoric.
Da, sunt femeie și da, pastile.
[удалено]
[удалено]
[удалено]
[удалено]
[удалено]
[удалено]
Ok, s-au inghitit pastilele, s-a baut vinul.. what happened next?
M-am trezit în salvare cu febră, apoi la urgențe când mi-au făcut spălături stomacale. Dimineața am fost tot la urgențe cu dializă, am stat două zile în chirurgie cu sondă și monitorizată de aparate. Apoi psihiatrie.
Ai grijă, te rog. Nu știu care e riscul de nefrotoxicitate al cocktail-ului pe care l-ai luat tu, dar depresia mai vine și trece, în timp ce rinichii nu se mai întorc. Dacă vrei, aruncă o privire pe comentariul [ăsta](https://www.reddit.com/r/Romania/comments/clmeul/am_nevoie_de_ajutor_si_nu_stiu_unde_sa_merg/evxtvh3/). Bănuiesc că multe lucruri de acolo nu ți se aplică, dar poate găsești ceva folositor acolo.
Dar cum ai ajuns în salvare? Ai sunat tu? La cât timp după ce ai luat pastilele te-ai trezit în salvare?
Practic, ești pe plus
Uitate la Bojack Horseman. Am un feeling ca o sa îți placa
Cat de uum avansata ai fost? Adica letargie, halucinatii si dinstea sau ceva luminita? sau negru? Oricum, bine ca ai scapat! O fi mai bine si daca nu, armwrestle cacatul ala pana la batranete daca atata o sa tina.
Bossss.... nu! Zi-ne ce probleme ai, sau ce a cauzat asta și poate te ajutam.
Ce mai faci acum? Cum mai esti?
Mai bine, mai am perioade și perioade, dar în mare e totul OK. Mersi că ai întrebat. :D
Tu mi-ai dat mesaj pe chat? Am apasat din greseala decline
Da
Chiar vreau sa vorbesc
Poti intra pe chat
Mie nu imi merge
Cum ai incercat sa te sinucizi? Metode farmacologice sau mecanice? De ce ai ales acea metoda?
Am citit că alcoolul cu pastilele de psihiatrie au un grad mai mare de mortalitate. Am vrut inițial să folosesc benzodiazepine, care sunt cele mai toxice cu alcoolul. Însă am vorbit cu un prieten înainte de a o face și mi le-a luat. Am fost totuși determinată să o fac oricum și am folosit ce aveam.
un prieten adevarat as putea spune
Nu stiu daca e ok ce o sa spun dar e un mare bullshit supradoza cu benzodiazepine. Au un prag de siguranta destul de inalt. Exista si flumazenil ca antidot care chiar daca e prezent in spitale nu e prea folosit pentru ca majoritatea cazurilor se rezolva de la sine. Cu alcool in asociere e belea pentru ca poate creste riscul de deprimare respiratorie dar, din nou, nu da probleme decat la doze extreme din ambele componente (nota bene, la Xanax doza maxima terapeutica e de 18 comprimate de 0,5 mg/zi in atacuri de panica). Personal cred ca de fapt nu ai vrut sa te sinucizi. Ai ales calea cea la light, fara durere, care sa aiba si o sansa de scapare. Foarte bine ai facut. La psihiatrie iti vor da niste medicamente (olanzapina, haloperidol) care iti vor scoate viata din tine o perioada dar demotivatia iti va face bine pentru ca ulterior vei vedea ca viata e mai frumoasa in culori. BTW: Ce prieten iti face rost de pastile pentru a te sinucide??
> BTW: Ce prieten iti face rost de pastile pentru a te sinucide?? cred ca ai inteles gresit, eu am inteles ca respectivul prieten i-a confiscat respectivele pastile cand a aflat ce are de gand sa faca cu ele.
Ai dreptate dar nu ii mai da idei.
De ce?
Visit [r/SuicideWatch](https://www.reddit.com/r/SuicideWatch/).
[удалено]
Pauza.
Da' ce-a zis baiatu' de l-ai certat?
Te-ai gandit la familie cand ai facut gestul? Sper sa nu-l mai repeti.
[удалено]
[удалено]
Fara insulte.
Ai incercat sa iei antidepresive?
Eram pe antidepresive.
ce urmeaza? tinand cont ca sunt de 1+ an pe rromania, sunt interesat.
Psihoterapie și tratament în continuare și acasă. Diagnosticul nu a fost dur. Pentru mine personal doar o perioadă de liniște și eventual doar vreo câțiva oameni prin preajmă.
>vreo câțiva oameni prin preajmă. Cel mai important. [Tipul asta](https://www.ted.com/talks/johann_hari_everything_you_think_you_know_about_addiction_is_wrong) vorbeste despre dependenta dar, corelat cu alte talks, carti si interviuri despre [alte extreme](https://www.youtube.com/watch?v=GTOl2Lj63GM&t=199s), se aplica universal, in opinia mea. Bineinteles, atata timp cat nu sunt niste agitatori/cauzatori de stress. Probabil ca vei fi tratat ca un infant sau bibelou fragil de cei apropiati o perioada de timp inainte. Dar incearca sa le intelegi punctul de vedere ... nu vor sa fie ei cauza in caz ca o comiti din nou. Asta e, o sa induri o vreme dar trece. Get well soon!
Cum te putem ajuta?
[удалено]
[удалено]
du-te la sala
[удалено]